Un tânăr în vârstă de 27 de ani s-a adresat recent angajaţilor Serviciului investigare fraudelor în transport din cadrul Direcţiei de investigare a fraudelor. Acesta a denunţat intenţia unei
Recent, Direcţiei investigare a fraudelor a Departamentului poliţie a primit o informaţie operativă, potrivit căreia mai multe persoane au avut de suferit în urma acţiunilor ilegale a unei cet?
Pe parcursul anului curent, eforturile Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne au fost îndreptate spre asigurarea protecţiei populaţiei şi bun
Recent, în cadrul MAI a fost prezentat bilanţul activităţii instituţiei pentru primele şase luni ale anului 2011. Vorbitorii au pus accent, în special, pe rolul organizatoric şi managerial al
Duminică, 31 iulie, la ora 18:55 la Unitatea de gardă a Comisariatului de poliţie raionul Ştefan Vodă a fost înregistrat un apel telefonic al unui cetăţean în vârstă de 30 de ani, locuitor
Pentru asigurarea securităţii şi ordinii publice, prevenirii delicvenţei juvenile şi traumatismului în rândurile minorilor pe parcursul perioadei estivale, de către Ministerul Afacerilor Inter
La data de 31 iulie 2011, în jurul orei 18:30, în apropierea satului Lopatnic, raionul Edineţ, în sectorul 38 al Frontierei de stat a RM, a fost reţinută persoana bănuită de comiterea omor
Intenţiile de reformare a sistemului poliţienesc sunt bune şi primi paşi sunt făcuţi în direcţie corectă, a declarat pentru Info-Prim Neo directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omu
Astăzi, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, Alexei Roibu, maiorul de poliţie Ghenadie Caraman, care a salvat un copil de la moarte, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a MAI -