Mergi la conţinutul principal

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, s-a întâlnit cu Peter Wagner, Șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI) al UE

Astăzi, 3 septembrie 2024, Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a avut o întrevedere bilaterală cu Peter Wagner, Șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI), parte a Serviciului European de Acțiune Externă (EEAS).


În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte esențiale pentru consolidarea colaborării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Accentul a fost pus pe combaterea criminalității transfrontaliere, fortificarea securității interne și managementul eficient al frontierelor. De asemenea, a fost subliniată importanța prevenirii și contracarării amenințărilor hibride, un domeniu de preocupare majoră pentru ambele părți.


Ministrul Adrian Efros a prezentat principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne, orientate spre sporirea capacităților instituționale în vederea consolidării stabilității și securității în regiune. În plus, oficialii au discutat despre necesitatea intensificării colaborării strategice și operaționale, schimbului de experiență și expertiză, pentru a fortifica nivelul de securitate nu doar în Republica Moldova, ci și pe întregul continent european.


Un alt subiect important al întâlnirii a fost lansarea proiectului „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”, prin care se urmărește consolidarea rezilienței comunităților și a capacității de reacție a statului în fața provocărilor de securitate.
În marja celor expuse, ministrul Efros a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a colabora îndeaproape cu partenerii europeni pentru a asigura un mediu sigur și stabil, subliniind necesitatea de a întări capacitățile de prevenire și combatere a criminalității cibernetice și a altor amenințări moderne.


Ambele părți au convenit asupra importanței unor eforturi comune și susținute pentru a răspunde provocărilor actuale și a asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor din Republica Moldova și din întreaga Europă.