Stimaţi reprezentanţi ai instituţiilor mass-media, Vă invităm joi, 9 februarie, cu începere la ora 13:00 la o conferinţă de presă, la sediul MAI. Vom oferi informaţii referitoare la câtev
Astăzi, 8 februarie 2012, Clubul Sportiv Central „Dinamo” a marcat cea de-a XIX-e aniversare de la creare.Clubul Sportiv Central „Dinamo” a fost constituit prin Hotărârea nr
Ministerul Afacerilor Interne monitorizează situaţia din republică în scopul prevenirii cazurilor de hipotermie şi menţine în stare de alertă forţele şi mijloacele pentru intervenţii prompt
Ofiţerii Direcției investigare a fraudelor a Departamentului de poliţie al Ministerului Afacerilor Interne, au reţinut în flagrant delict o persoană, în momentul în care aceasta a primit o s
Astăzi, 7 februarie, a avut loc şedința Colegiului MAI, în cadrul căreia conducerea instituției a prezentat bilanțul de activitate pentru perioada anului 2011. Mai mult, în cadrul întrunirii
În legătură cu înăsprirea condiţiilor meteo şi menţinerea temperaturilor scăzute, Ministerul Afacerilor Interne recomandă participanţilor la trafic să adapteze viteza de deplasare la condi
Conform ultimelor informaţii ale Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne, la moment se circulă cu dificultate doar în unele localităţi din re
Patru tineri, cu vârsta cuprinsă între 21 și 25 de ani au fost reținuți sâmbătă, 4 februarie 2012. Aceștia sunt suspectați de tilhărie.Potrivit cercetărilor polițienești, la data de
Astăzi, la Guvern, a avut loc şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova convocată în vederea executării indicaţiei nr.1223-39 din 26 ianuarie 2012 a Prim-ministrul Re
Graţie profesionalismului angajaților serviciilor operative ale Ministerului de Interne, principalii figuranţi au fost localizaţi noapte trecută în s. Fântâniţa, raionul Drochia, fiind între