Mergi la conţinutul principal

Peste 56 000 cetățeni în dialog cu angajații MAI în cadrul Campaniei de prevenire ,,Bună Ziua”

De la începutul Campaniei de prevenire și dialog comunitar ,,Bună Ziua”, angajații MAI au mers în 256 de localități din toată țara și au interacționat cu 56 390 de cetățeni.

 

Astfel, grupuri mixte formate din polițiști, polițiști de frontieră, carabinieri și pompieri au mers pe la gospodăriile oamenilor, s-au întâlnit cu primari din localitățile rurale, au fost și în instituții de învățământ.

Guvernul a aprobat Acordul între Moldova și Lituania privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere

 

Cabinetul de miniștri a acceptat astăzi, 24 noiembrie 2021, proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Lituania privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, semnat la 7 octombrie 2021.

Anunț!

În contextul, Deciziei Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din 16 decembrie 2019 cu nr.184/19, care vizează crucifixul instalat în holul Ministerului Afacerilor Interne, comunicăm că prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 10 noiembrie 2021, Decizia consiliului a devenit definitivă și irevocabilă. 
 

 

Campania națională a MAI de prevenire și dialog comunitar ,,Bună Ziua” a ajuns în 130 de localități din țară

Campania națională MAI de prevenire și dialog comunitar ,,Bună Ziua” continuă. Colegii noștri din subdiviziunile MAI – IGSU, IGPF, IGC și IGP, de la lansarea Campaniei au reușit să comunice cu 9 854  de cetățeni din toată țara.

 

MAI inițiază dezvoltarea Strategiei privind siguranța rutieră din Republica Moldova

 

Ministerul Afacerilor Interne a găzduit astăzi, 19 noiembrie 2021, o masă rotundă consacrată Zilei Mondiale a comemorării victimelor traficului rutier cu genericul „Nu mai vrem victime de comemorat, vrem să ne trăim viața împreună”, marcată în cea de-a 3-a duminică a lunii noiembrie a fiecărui an.

Abonează-te la