Mergi la conţinutul principal

UNHCR donează 21 automobile pentru a susține Republica Moldova în gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina

Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR), a predat astăzi, 12 aprilie, 21 automobile Ministerului Afacerilor Interne, pentru a sprijini răspunsul instituției la gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina.

 

La eveniment au participat ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, reprezentantul UNHCR în Moldova, Francesca Bonelli și șeful IGPF, Rosian Vasiloi.

 

4 autospeciale de intervenție au fost donate de Republica Italia Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Astăzi, 12 aprilie, la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a avut loc ceremonia de donare a unui lot de asistență umanitară, format din 4 autospeciale.

 

La eveniment a participat Secretarul general al MAI, Serghei Diaconu, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, E.S. Lorenzo Tomassoni și șeful IGSU, colonel Alexandru Oprea.

 

Sporirea gradului de securitate a frontierei de stat prin colaborarea cu Europol și crearea centurii de securitate extinsă a Uniunii Europene

Săptămâna trecută, Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, a participat la o ședință de lucru online cu Catherine De Bolle, Directorul executiv al Europol. Ședința a avut loc la inițiativa ministrului.

 

Regatul Țărilor de Jos va acorda sprijin pe segmentul securității cibernetice

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco a avut o întrevedere cu delegația Regatului Țărilor de Jos condusă de către Liesje Schreinemacher, ministrul pentru dezvoltarea cooperării și comerț exterior.

 

Oficialii au făcut un schimb de bune practici pe marginea gestionării fluxului de refugiați din Ucraina, precum și despre evoluțiile referitoare la securitatea regională.

 

Dialog cu partenerii tradiționali pe marginea proiectului de Program în domeniul ordinii și securității publice, pentru perioada 2022-2025

Astăzi, 8 aprilie, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ședință de lucru cu partenerii de dezvoltare, pe marginea proiectului Programului în domeniul ordinii și securității publice, pentru perioada 2022-2025.

 

Abonează-te la