Mergi la conţinutul principal

Ministerul Afacerilor Interne își fortifică colaborarea cu Ministerul Apărării

Chișinău, 19 decembrie 2023 – Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, și Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi au semnat astăzi Acordul de colaborare privind pregătirea pentru participare în misiuni internaționale și Planul de cooperare interinstituțional, ce vizează pregătirea carabinierilor pentru participare la misiuni și operații internaționale. 

Apreciere de Ziua Poliției Naționale

În contextul Zilei Poliției Naționale, conducerea MAI a oferit distincții, grade speciale și diplome de onoare la circa 70 de funcționari publici cu statut special și la peste 40 de veterani ai Ministerului Afacerilor Interne, în semn de apreciere a performanțelor profesionale, exercitarea conștiincioasă a atribuțiilor funcționale, contribuția substanțială în realizarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

 

Eroii căzuți la datorie comemorați de Ziua Poliției Naționale

Cu ocazia Zilei Poliției Naționale, Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, împreună cu echipa sa, a depus flori la plăcile comemorative din cadrul MAI, monumentul „Maica îndurerată”, mormintele foștilor colaboratori de la cimitirul Armenesc și la monumentul din parcul „Valea Morilor”, onorându-i pe eroii căzuți la datorie.

 

Ministerul Afacerilor Interne continuă campania de încurajare a victimelor violenţei în familie să ceară ajutor. „Nu eşti singură! Nu e vina ta! Ai încredere în puterea ta!” – este mesajul celui de-al treilea spot social, adresat femeilor supuse violenţei


Violenţa economică şi cea psihologică sunt forme ale violenţei în familie, care în ţara noastră sunt mai puţin percepute ca fiind tipuri de abuz. Pentru a sensibiliza societatea şi a încuraja raportarea acestor cazuri, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) lansează cel de-al treilea spot social cu un mesaj adresat direct victimelor violenţei economice şi psihologice în familie. 

Abonează-te la