11 Iulie 2025 Hub-ul de Securitate al Uniunii Europene la Chișinău a împlinit astăzi 3 ani de la fondare. Sunt trei ani de cooperare, respect reciproc, întâlniri strategice și schimb de informații, cu un singur obiectiv: creșterea gradului de securitate în Republica Moldova și spațiul UE în fața amenințărilor emergente. Această zi este despre faptul că Republica Moldova a devenit furnizor de securitate în regiune, despre parteneriate și acțiuni comune în combaterea atacurilor hibride, gestionarea crizelor și, cel mai important, protejarea valorilor democratice. Hub-ul a oferit nu doar un spațiu de dialog, ci și un fundament solid pe care putem construi împreună cu partenerii noștri siguranța de mâine. Ne bazăm pe ei, iar ei se pot baza pe noi – acesta este spiritul în care vom continua să ne protejăm cetățenii în fiecare zi.