Mergi la conţinutul principal

Siguranță, timp câștigat și drum mai simplu către Europa


Uneori, schimbările mari încep cu lucruri care par simple: un drum, o cale ferată, o trecere mai rapidă peste graniță.

Astăzi, Moldova face un pas spre o frontieră care nu mai înseamnă stat la coadă, drum întors sau timp pierdut. Se pregătește un nou acord cu România, care va permite ca verificările de frontieră să se facă mai repede, într-un singur loc. O decizie, în acest sens, a fost aprobată de Cabinetul de Miniștri și marchează relansarea unei legături feroviare importante dintre sudul țării și rețeaua europeană de transport.

Cantemir–Fălciu devine mai mult decât un punct pe hartă. Devine o legătură vie – între oameni, între regiuni, între Moldova și Europa. Asta înseamnă că traversările vor fi mai rapide, fără griji inutile. E un început pentru o conexiune care va aduce Republica Moldova mai aproape de rețeaua europeană de transport. Cu reguli clare, proceduri moderne și drumuri care deschid oportunități.

Pentru că o frontieră nu ar trebui să fie un obstacol, ci un loc unde simți că ești binevenit. Moldova poate asta. Și o face – cu pași siguri și parteneri de încredere.