Mergi la conţinutul principal

Ministerul Afacerilor Interne sprijină dezvoltarea politicilor naționale în domeniul prevenirii și combaterii consumului de droguri


Consolidarea mecanismelor de prevenire și combatere a consumului și traficului de droguri este o prioritate a Ministerului Afacerilor Interne, în vederea protejării cetățenilor de influențele nocive ale substanțelor interzise și a promovării unui mediu sigur și sănătos.

În acest context, secretarul de stat al MAI, Alexandru Bejan, a participat la evenimentul de lansare a proiectului „Susținerea Republicii Moldova în abordarea riscurilor și consecințelor legate de consumul de droguri și comportamentele generatoare de dependențe” (2025–2026), organizat de Consiliul Europei.

Proiectul reprezintă un demers important în cadrul eforturilor întreprinse la nivelul Comisiei Naționale Antidrog și vine în sprijinul Republicii Moldova în procesul de dezvoltare a unor politici eficiente și integrate în domeniu.

Un punct aparte al discuțiilor a vizat procesul de elaborare a primei strategii naționale cuprinzătoare în acest domeniu. Totodată, a fost prezentată analiza de fezabilitate privind constituirea unei structuri specializate pentru coordonarea politicii antidrog în Republica Moldova. 

Ministerul Afacerilor Interne va continua să susțină inițiativele axate pe protejarea societății, cu accent pe generațiile tinere, în fața riscurilor asociate consumului de substanțe interzise.