Secretara de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, a găzduit o întrevedere cu Anneleen Van Bossuyt, Ministra pentru Azil și Migrație, Integrare Socială și Politică Urbană a Regatului Belgiei.
Prevenirea migrației ilegale și consolidarea cooperării moldo-belgiene au fost subiectele principale abordate în cadrul discuțiilor.
În cadrul întrevederii a fost analizată posibilitatea organizării unor acțiuni comune care să descurajeze migrația ilegală și să protejeze potențialii migranți de riscurile traficului de persoane sau ale șederii ilegale, precum și a fost abordat subiectul organizării unei vizite a reprezentanților MAI în cadrul Oficiului pentru Imigrări din Regatul Belgiei întru preluarea experienței și a bunelor practici a omologilor belgieni.
Totodată, omologii belgieni și-au exprimat deschiderea în oferirea suportului în procesul de evaluare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, precum și în procesul de transpunere propriu zis.
În același timp, schimbul de informații dintre țări va asigura o gestionare mai eficientă a frontierelor, facilitând combaterea fenomenului de migrație ilegală. Toate acestea vor contribui direct la creșterea siguranței cetățenilor și la întărirea capacității instituționale în domeniul securității, gestionării migrației și controlului la frontieră.