În cadrul Conferinței de Securitate de la München, delegația Ministerului Afacerilor Interne, condusă de ministra Daniella Misail-Nichitin, a purtat discuții strategice cu oficiali europeni privind parcursul de integrare în UE al Republicii Moldova, consolidarea securității naționale, rezilienței digitale și cooperării cu Uniunea Europeană. Întrevederile au avut ca subiect principal stadiul proceselor de integrare europeană, etapa la care se află Foaia de parcurs și eforturile țării noastre pentru alinierea la standardele europene a instituțiilor de aplicare a legii.
În cadrul discuțiilor cu Hadja Lahbib, Comisarul European pentru Pregătire, Gestionarea Situațiilor de Criză și Egalitate, a fost evidențiată implicarea țării noastre în Mecanismul UE de Protecție Civilă, prin intermediul căruia beneficiază de sprijin în situații de criză. Un exemplu concret îl reprezintă misiunea pompierilor moldoveni în Republica Elenă, care au demonstrat pregătire și capacitatea de intervenție a echipelor din Moldova în fața dezastrelor naturale. În plus, s-a discutat despre progresele în implementarea Convenției de la Istanbul și rolul MAI în coordonarea agendei „Femeia, Pacea și Securitatea”, menite să asigure protecția grupurilor vulnerabile și să îmbunătățească gestionarea fluxului de refugiați.
Discuțiile cu Cecilia Bonefeld-Dahl, Director General al DIGITALEUROPE, au pus accent pe necesitatea consolidării rezilienței cibernetice a Republicii Moldova, având în vedere creșterea atacurilor hibride și a ingerințelor străine. Adoptarea unor soluții digitale avansate pentru protejarea infrastructurii naționale și cooperarea cu agențiile europene, precum EU LISA, sunt esențiale pentru securitatea frontierelor și gestionarea migrației.
Totodată, în cadrul întrevederii cu Magnus Brunner, Comisarul European pentru Afaceri Interne și Migrație, s-a discutat despre agenda de aderare la UE a Republicii Moldova, capitolul 24 de integrare „Justiție libertate, securitate” și despre raportul Comisiei Europene ca urmare a sesiunilor de screening explicativ susținute de echipa de specialiști ai Republicii Moldova, anul trecut la Bruxelles. De asemenea, Comisarul European a fost interesat despre mecanismele de accelerare a proceselor de integrare a țării noastre în UE.
În urma acestor întrevederi, Republica Moldova își propune să intensifice colaborarea cu structurile europene pentru integrarea în mecanismele comune de securitate, modernizarea infrastructurilor digitale, consolidarea protecției cibernetice și extinderea cooperării pentru combaterea criminalității organizate.