Pentru consolidarea capacitații instituționale și realizării obiectivelor strategice, Ministerul Afacerilor Interne anunță numirea domnului Vladislav Cojuhari în funcția de Secretar General al MAI, din 12 decembrie 2024.
Dl Cojuhari activează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne din anul 2008, având o experiență extinsă în funcții de execuție și conducere. Din 2023, a ocupat poziția de Secretar General Adjunct, contribuind la optimizarea proceselor operaționale.
Și-a început cariera investigând infracțiuni contra vieții și sănătății, dezvoltând ulterior o expertiză solidă în domeniul analizei informațiilor și contracarării criminalității. Formarea sa profesională a inclus cursuri de specializare cu Scotland Yard, absolvirea programelor Academiei Internaționale de Aplicare a Legii și ale Academiei FBI, dobândind competențe în analiza comportamentală, combaterea terorismului și a extremismului violent.
A avut un rol esențial în dezvoltarea domeniului analizei informațiilor în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, elaborând primele proceduri standard de operare pentru analiza operațională, tactică, strategică și de risc. De asemenea, din funcția sa anterioară de Șef al Direcției MAI de politici publice în domeniul prevenirii și combaterii criminalității, a contribuit la crearea HUB-ului de Securitate al Uniunii Europene la Chișinău pe care îl gestionează până în prezent, consolidând cooperarea cu partenerii internaționali.
Dl Cojuhari vorbește limbile română, engleză, franceză și rusă, ceea ce i-a oferit posibilitatea de promovare eficientă a intereselor Ministerului Afacerilor Interne și statului pe plan extern.