În cadrul ședinței prezidate de Secretara de stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, comisia a analizat gradul de realizare a recomandărilor formulate în rapoartele sale anterioare pentru anii 2022 și 2023. În acest sens, activitatea Consiliului Național Coordonator în Domeniul Prevenirii și Combaterii Violenței urmează să devină o platformă cheie pentru toate discuțiile despre implementarea recomandărilor din rapoartele anuale.
Un alt subiect a vizat mandatul comisiei urmare modificării Legii nr. 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Astfel, comisia își va ajusta Regulamentul de funcționare ceea va permite o abordare mai eficientă și specifică a cazurilor grave de violentă în familie soldate cu deces sau vătămare corporală gravă a integrității corporale a victimelor.
De asemenea, au fost discutate dificultățile întâmpinate în realizarea expertizelor psihologice și psihiatrice. În contextul proiectului de revizuire a Legii cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, membrii comisiei, împreună cu reprezentanții autorităților, au propus soluții care includ atât ajustări legislative, cât și o cooperare eficientă pentru a evita tergiversări în procesul de justiție.
Tot în cadrul ședinței, AO Centrul de Drept al Femeilor, a prezentat un studiu realizat despre modalitatea de reacționare a sistemului de justiție penală la cazurile de violență în familie în raioanele Cahul, Fălești, Ștefan Vodă și în Chișinău. Informația din studiu constituie o componentă valoroasă pentru comisie, rezultatele căruia vor fi analizate și ulterior implementate.
Comisia rămâne dedicată să lucreze pentru a îmbunătăți sistemul de justiție în domeniul violenței în familie, asigurându-se că răspunsul la acest fenomen să fie unul eficient și coordonat.