În perioada 15-16 august 2024, Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost gazda celei de-a treia ediții consecutive a Competiției „Cupa Lunetiștilor”, desfășurată pe teritoriul Poligonului de trageri al Bazei Militare de Instruire „Bulboaca” a Armatei Naționale a Republicii Moldova, situată în raionul Anenii Noi.
Competiția are ca obiectiv perfecționarea pregătirii speciale a lunetiștilor prin dezvoltarea abilităților de gândire strategică și tactică, a procedeelor de trageri practice desfășurate în condiții variate de timp și spațiu, și a dinamismului necesar identificării și neutralizării țintelor cu precizie maximă. Evenimentul a oferit un cadru deosebit pentru testarea forței fizice, a rezistenței și a preciziei participanților, consolidând, totodată, relațiile de cooperare între instituțiile naționale și internaționale de forță.
La competiție au participat 25 de echipe reprezentând 14 instituții de forță din țară și din străinătate, ceea ce a permis schimbul de bune practici și metode de acțiune specifice lunetiștilor, contribuind la îmbunătățirea capacităților operaționale în situații critice. În cadrul evenimentului, s-a organizat și proba individuală de trageri în duel „Sniper Challenge”, care a pus la încercare abilitățile și reflexele celor mai buni trăgători.
Prezent la eveniment, Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a subliniat importanța acestor competiții în menținerea și dezvoltarea spiritului de competiție, precum și în cultivarea excelenței profesionale în rândul specialiștilor din domeniul forțelor de ordine. „Aceste activități sportive sunt esențiale pentru consolidarea abilităților de precizie, rezistență și coordonare, necesare în misiunile de zi cu zi ale profesioniștilor din domeniul nostru. Competiții ca aceasta contribuie la dezvoltarea unor relații de colaborare solide între instituțiile de forță, la nivel național și internațional”, a declarat ministrul.
În urma probelor de trageri desfășurate pe parcursul competiției, echipa Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a obținut Locul 1, urmată de echipa Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) pe Locul 2 și echipa Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) pe Locul 3. Cei mai buni lunetiști au fost recompensați cu diplome de merit, recunoscându-se astfel excelența lor în domeniu.
Evenimentul s-a încheiat cu o ceremonie de premiere, în cadrul căreia au fost felicitate toate echipele participante pentru dedicarea și profesionalismul de care au dat dovadă. „Cupa Lunetiștilor” 2024 rămâne un reper important în calendarul competițiilor de profil, contribuind semnificativ la dezvoltarea competențelor și la întărirea cooperării între structurile de forță.