5 August 2024 În acest weekend, veteranii Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Apărării au participat la turneul de minifotbal "Cupa Memoriei 2024", organizat de Asociația Obștească ”De la Inimă la Inimă”. Evenimentul sportiv a fost dedicat comemorării eroilor căzuți în luptele pentru apărarea independenței și integrității Republicii Moldova. Campionatul a fost marcat de momente pline de competitivitate, culminând cu victoria veteranilor Clubului Sportiv al Forțelor Armate. Ministerul Afacerilor Interne este angajat să păstreze vie memoria celor care s-au jertfit în numele țării și au luptat alături de noi, umăr la umăr, pentru libertatea noastră. Îi onorăm cu recunoștință și apreciere pe veteranii care au contribuit la siguranța națională și care au demonstrat curaj, eroism, bărbăție și sacrificiu în apărarea integrității Republicii Moldova. Veteranii sunt mentorii tinerei generații. Îi prețuim și le suntem recunoscători pentru că ne sunt alături și își arată deschiderea de a fi parte a marii familii europene și de a promova valorile Uniunii Europene.