Mergi la conţinutul principal

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a participat la aniversarea Asociației Femeilor din Poliți

Astăzi, Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, alături de Secretarul de Stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin au participat la ceremonia organizată cu ocazia împlinirii a șapte ani de la fondarea Asociației Femeilor din Poliție.

 

În discursul său, Ministrul Adrian Efros a apreciat activitatea prodigioasă a femeilor din Asociație. Oficialul a subliniat că, prin activitățile desfășurate, angajatele MAI au demonstrat că este posibil să echilibrăm cu succes viața profesională cu cea personală și activitățile de voluntariat. Premiul acordat de Delegația Uniunii Europene cu distincția "Campion în domeniul egalității de gen" și cele două premii internaționale obținute la Conferința Mondială a Femeilor din Sectorul Securității, edițiile 2019 și 2024, sunt dovezi clare ale recunoașterii muncii lor.

 

„Ați demonstrat în acești șapte ani că sunteți o voce puternică, iar femeile își au locul și rolul în sectorul de pace și securitate. Voi ați fost promotoarele egalității de gen și a șanselor în sistemul afacerilor interne și în Poliție, iar astăzi puteți să vă lăudați cu rezultate frumoase. Asociația Femeilor din Poliție a devenit una dintre cele mai cunoscute entități profesioniste din domeniu. De la încurajarea femeilor să urmeze o carieră în poliție, până la sprijinul acordat în prevenirea și combaterea discriminării și hărțuirii, asociația a fost și este un exemplu de angajament și profesionalism”, a declarat Ministrul Adrian Efros.

 

De asemenea, Ministrul a exprimat aprecierea sa pentru contribuția activă a Asociației la implementarea Programului Național Rezoluția 1325 "Femeia, Pacea și Securitatea". Asociația a dezvoltat și publicat numeroase studii și analize, a desfășurat instruiri în domeniul prevenirii discriminării și hărțuirii – activități deosebit de importante pentru societate.

 

Ministerul Afacerilor Interne felicită membrele Asociației, care se pot mândri că fac parte dintr-o organizație de femei curajoase, devotate și cu verticalitate. Le mulțumim pentru contribuția lor la promovarea profesiei, imaginii și valorilor democratice în domeniul păcii și securității. Să continuați să vă faceți munca cu aceeași ardoare și mai departe.

 

Vă felicităm și vă dorim experiențe frumoase, iar an de an să celebrăm împreună reușitele Asociației!