Astăzi, 29 mai 2024, un grup de tineri, studenți la Facultatea de Drept, au efectuat o vizită la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova. Evenimentul a fost organizat sub forma unei mese rotunde dedicate absolvenților instituțiilor de învățământ din țară, având ca scop familiarizarea acestora cu activitățile specifice desfășurate de MAI și sporirea gradului lor de informare cu privire la politicile și acțiunile ministerului.
Această inițiativă face parte din Săptămâna Guvernării Deschise (OpenGovWeek – OGW), o campanie globală care reprezintă o adresare către reformatorii din întreaga lume – din guverne și din societatea civilă de a se reuni și a-și concentra eforturile pentru a face comunitățile lor mai puternice, mai deschise, mai participative, mai incluzive și mai responsabile.
În cadrul întrevederiii, tinerii au fost familialiarizați cu misiunea, sarcinile, structura organizatorică și instituțiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, au aflat despre condițiile de muncă în cadrul MAI, incluzând atât avantajele, cât și dezavantajele, precum și condițiile de angajare în diferitele subdiviziuni ale ministerului. Tot aici, au fost informați despre posibilitățile de stagii de practică și stagii plătite în serviciul public, cât și despre valorificarea surselor de informare puse la dispoziția societății civile de către MAI, procesele participative la consultări publice și identificarea în comun a soluțiilor pentru îmbunătățirea activității instituției.
Evenimentul a oferit tinerilor o oportunitate unică de a înțelege mai bine funcționarea și responsabilitățile în cadrul MAI, promovând totodată transparența și dialogul între minister și cetățeni.