Mergi la conţinutul principal

Exerciţii tactice de antrenament la MAI

Astăzi, 7 iulie curent, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au desfăşurat exerciţii tactice de antrenament privind interacţiunea subdiviziunilor poliţieneşti la aplicarea procedeelor de neutralizare a încălcărilor în masă ale ordinii şi securităţii publice. Evenimentul a avut loc în preajma lacului Dănceni, raionul Ialoveni.

La aplicaţii au participat subdiviziunile centrale şi teritoriale din cadrul MAI, care sunt antrenate în asigurarea şi menţinerea ordinii publice.

Scopul acestor exerciţii a fost consolidarea capacităţilor subdiviziunilor poliţieneşti de a reacţiona la situaţii cu caracter excepţional pentru restabilirea ordinii şi menţinerii securităţii publice.

În cadrul aplicaţiilor au fost modelate diferite situaţii, în special simularea atacului edificiilor de importanţă strategică.

În timpul acestor exerciţii tactice poliţiştii şi-au perfectat deprinderile de aplicare a mijloacelor speciale din dotarea MAI, precum şi capacităţile de interacţiune între subdiviziunile centrale, teritoriale şi de front în cadrul realizării operaţiunilor speciale de asigurare a ordinii şi securităţii publice în timpul întrunirilor în masă, cu imitarea practică a măsurilor de dispersare a mulţimii. De asemenea şi sporirea capacităţilor de negocieri cu organizatorii măsurilor la diferite obiective şi etape de derulare a evenimentelor, pregătirea profesională şi psihologică a efectivului întru realizarea sarcinilor în condiţii extremale.

 

Centrul de presă MAI
7 iulie 2009