Chișinău, 15 mai 2024 – Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi proiectul Hotărârii privind transmiterea unui bun imobil din administrarea Procuraturii Generale în administrarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Transferul bunului imobil amplasat în orașul Rezina, cu titlu gratuit, va contribui semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii Inspectoratului de Poliție Rezina al Inspectoratului General al Poliției al MAI, asigurând spațiu de serviciu necesar și condiții de muncă mai bune pentru angajații acestuia.
În contextul obiectivului principal al MAI de creare a unui serviciu de poliție profesionist și eficient, care să servească interesele cetățenilor și comunității, asigurând respectarea legii, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și protecția juridică și socială a angajaților Poliției, măsura respectivă este în concordanță cu obiectivele Programului de ordine și securitate publică pentru anii 2022-2025 și ale Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”.
Prin aprobarea acestei hotărâri, Guvernul subliniază angajamentul de a sprijini dezvoltarea infrastructurii instituțiilor de securitate publică și de a îmbunătăți condițiile de lucru pentru polițiști, astfel încât aceștia să ofere servicii cât mai eficiente cetățenilor Republicii Moldova.