Angajata Ministerului Afacerilor Interne din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Daniela Cociu alături de sportiva Maria Olărașu s-au întors acasă triumfătoare după o performanță remarcabilă la Cupa Mondială de canoe de la Szeged, Ungaria. Sportivele au câștigat medalia de argint pe distanța de 200 de metri, cu un timp de 43.66.
De menționat că Daniela este polițistă de frontieră și la revenirea în Moldova, echipa a fost călduros întâmpinată la PTF Leușeni de către colegii polițiști de frontieră. Aceștia le-au oferit flori și le-au urat succese în toate competițiile sportive.
Amintim că echipa Cociu-Olărașu va reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris, având deja calificarea în caiac-canoe.