Astăzi, 2 mai 2024, Secretarul General Adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, Vladislav Cojuhari, a avut o ședință de lucru cu angajații MAI din raionul Comrat și reprezentanții administrației publice locale.
Scopul a fost abordarea aspectelor legate de îndeplinirea sarcinilor de asigurare a securității publice și a provocărilor cu care se confruntă angajații în activitatea lor de zi cu zi. Totodată, au fost identificate soluțiile pentru îmbunătățirea și creșterea capacităților profesionale ale acestora.
În cadrul întâlnirii, au fost analizate și noi metode eficiente de lucru pentru asigurarea ordinii publice în localitățile din țară. Secretarul General Adjunct al MAI, Vladislav Cojuhari, a subliniat importanța modernizării și a noilor programe de dezvoltare în acțiunile sistemului afacerilor interne, reafirmând angajamentul MAI de a oferi cetățenilor liniște și siguranță.
"În efortul nostru de a asigura securitatea publică, modernizarea și inovația sunt cheile către un viitor mai sigur pentru toți cetățenii noștri”, a menționat Secretarul General Adjunct al MAI, Vladislav Cojuhari.