Mergi la conţinutul principal

Eforturi consolidate pentru integrarea europeană a țării noastre

 

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Andrei Cecoltan, a avut o ședință cu membrii Grupului de lucru nr. 24 „Justiție, libertate și securitate”.

 

În cadrul întrevederii, secretarul de stat a subliniat importanța efortului comun și colaborării strânse în cadrul pregătirii pentru ședința de screening bilateral pentru GL 24.  La ședință au participat toți membrii Grupului de lucru, fiindu-le prezentată Instrucțiunea cu privire la metodologia de elaborare a prezentărilor de țară pentru reuniunile de screening bilateral. Astfel, șeful Biroului de integrare europeană, dl Ghenadie Marian, a oferit mai multe detalii și precizări necesare în procesul de elaborare a prezentărilor.

 

De asemenea, în cadrul ședinței, dl Cecoltan a fost evidențiat faptul că integrarea europeană rămâne o prioritate națională, care poate fi atinsă doar prin coordonare și eforturi susținute. Prezentările finale elaborate vor fi validate în cadrul ședințelor de lucru ale Guvernului, pentru asigurarea unei implementări eficiente a strategiilor noastre.

 

"Ne-am angajat să consolidăm eforturile noastre pentru a aduce progrese semnificative și pentru a asigura că prezentările noastre finale reflectă angajamentul nostru pentru implementarea eficientă a strategiilor noastre. Prin coordonare și determinare, suntem hotărâți să realizăm obiectivele noastre și să ne consolidăm poziția în familia europeană", a spus  Andrei Cecoltan.