În perioada 15-17 aprilie, delegația Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, sub conducerea Secretarei de Stat Daniella Misail-Nichitin, s-a aflat la Berlin în contextul participării la Congresul European al Poliției. În acest sens, Secretara de Stat a subliniat importanța implicării active a femeilor în procesele de pace și securitate, evidențiind rolul esențial pe care acestea îl au în promovarea stabilității în societate.
Pe parcursul acestor zile, delegația a desfășurat o serie de întâlniri bilaterale. Printre acestea s-au numărat discuții cu reprezentanții Europol și Serviciul European de Acțiune Externă(EEAS), fiind abordate aspecte legate de consolidarea cooperării în domeniul securității, dar și promovarea intereselor comune pentru fortificarea instituțiilor de aplicare a legii prin proiecte de asistență externă în vederea amplificării procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Delegația a avut privilegiul de a se întâlni cu oficiali germani de rang înalt, inclusiv cu Tobias Lindner, Ministrul de Stat al Ministerului Federal pentru Afaceri Externe și Gesa Bräutigam, Reprezentanta pentru Femei, Pace și Securitate, pentru a discuta despre amplificarea volumului de asistență oferit Republicii Moldova în domeniul de securitate.
Totodată, delegația a avut o întrevedere cu Hans-Georg Engelke, Secretar de Stat al Ministerului Federal de Interne, precum și cu Holger Münch Președinte al Biroului Federal de Investigații Criminale (BKA).
Subiectul central al acestor întâlniri a fost bazat pe identificarea modalităților concrete în care Germania poate sprijini obiectivele MAI în procesul de dezvoltare și consolidare a rezistenței. Au fost abordate subiecte precum modernizarea capacităților în gestionarea migrației, creșterea siguranței populației în comunități și spații publice, precum și consolidarea capacităților de intervenție în situații de urgență.
Implicarea activă a delegației Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova a demonstrat angajamentul ferm în promovarea securității și consolidarea parteneriatelor internaționale pentru asigurarea stabilității și prosperității regionale și globale.