Mergi la conţinutul principal

Conducerea MAI a participat la atelierul „Rolul efectiv al femeilor în promovarea securității umane și comunitare”

 

 

Secretara de Stat a Ministerului Afacerilor Interne, Jana Costachi, a participat la atelierul de lucru dedicat „Rolului efectiv al femeilor în promovarea securității umane și comunitare”. Evenimentul face parte din proiectul „Sporirea coeziunii femeilor în procesele de pace și răspunsul durabil în ajutor umanitar” și a fost organizat de Asociația obștească „Institutul pentru Democrație și Dezvoltare”.
 

În discursul său, dna Costachi a menționat: „În contextul crizelor actuale de securitate regională și mondială nu putem considera sectorul de securitate și apărare predestinat doar pentru bărbați, ci este unul incluziv, iar rolul femeii este unul foarte important şi bine-definit.
 

Ministerul Afacerilor Interne a oferit sprijin umanitar pentru toate persoanele afectate de conflict care astăzi sunt strămutate pe teritoriul țării noastre și conviețuiesc cu noi.  În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova se află peste 118 mii de cetățeni ucraineni, inclusiv 68 mii femei, dintre care peste 24 mii deja beneficiază de protecție temporară din partea autorităților.
 

Totodată, este important să ne continuăm angajamentul pentru implicarea femeilor în procesele de pace și securitate, ceea ce reprezintă un pas esențial în promovarea unui mediu mai sigur și incluziv pentru toți membrii comunității”.
 

Atelierul a adunat reprezentanți ai instituțiilor naționale, organizațiilor internaționale, administrației publice locale, societății civile, femeilor beneficiare de protecție umanitară. 
 

Subiectele abordate în cadrul panelurilor de discuții au vizat rolul femeilor în orientare și accesul la servicii în contextul conflictelor, coeziunea și răspunsul umanitar la nivel central, local și regional prin prisma Agendei Femeia, Pacea și Securitatea, precum și aportul asociațiilor de femei la construirea păcii și securității.