Mergi la conţinutul principal

Lansarea proiectului „EU4Rerforms - DNA”

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a participat la lansarea proiectului „EU4Rerforms - DNA”, care face parte din Programul Indicativ Multianual (MIP) 2021-2027 pentru Republica Moldova. 

 

Realizat de Agenția Centrală de Management al Proiectelor, Republica Lituania (CPMA), proiectul își propune să contribuie la implementarea Acordului de Asociere UE - RM, concentrându-se pe reformele necesare în domeniul guvernării.

 

Obiectivul general al proiectului este de a sprijini Moldova în îndeplinirea angajamentelor asumate, în special în cadrul Acordului de Asociere/DCFTA. Printre obiectivele specifice se numără continuarea eforturilor de reformă în domeniul bunei guvernări și susținerea acestora printr-un peisaj mediatic diversificat și comunicare strategică privind sprijinul UE și prin participarea Moldovei la diverse programe europene.

 

,,Acest proiect exprimă solidaritatea și sprijinul Uniunii Europene, precum și relevă suportul în procesul de implementare al celor mai bune practici ale colegilor din Lituania. Instruirea angajaților și dotarea laboratorul ADN din cadrul Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al Inspectoratului General de Poliție reprezintă o asistență complimentară în inovarea domeniului de aplicare al legii pentru consolidarea capacității Poliției de a soluționa cazurile cu precizie și celeritate”, a menționat Ministrul Adrian Efros.

 

În același timp, proiectul vizează consolidarea cooperării bilaterale între statele membre ale UE și Republica Moldova în domeniul poliției, prin aplicarea tehnologiilor ADN și dezvoltarea expertizei pentru schimbul de informații privind probele genetice.

 

Proiectul „EU4Rerforms - DNA” în valoare de un milion de euro va fi realizat în perioada 2023-2025, având ca beneficiar Inspectoratul General de Poliție.