Secretarul general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, Vladislav Cojuhari, a avut o întrevedere cu Alexandru Molcean - Manager Principal de Program din cadrul Secției Justiție Penală şi Aplicare a Legii în contextul încheierii mandatului.
Vladislav Cojuhari a mulțumit domnului Molcean pentru ampla activitate pe perioada mandatului și contribuția adusă în dezvoltarea relațiilor stabilite în vederea consolidării capabilităților profesionale ale angajaților MAI. În acest sens, Secretarul general adjunct al MAI a subliniat importanța suportului în creșterea capacității de răspuns prin dotarea cu echipamente performate a tuturor structurilor MAI pentru gestionarea fluxurilor de refugiați și asigurarea ordinii și siguranței publice a populației.
,,Mulțumim Guvernului SUA și partenerilor noștri pentru suportul constant în fortificarea sistemului afacerilor interne și pentru sprijinul în acordarea serviciilor mai sigure, mai eficiente și mai aproape de cetățeni”.
La finele întrevederii, Vladislav Cojuhari a oferit domnului Molcean, în semn de recunoștință pentru contribuția substanțială adusă la consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare, promovarea și dezvoltarea parteneriatului bilateral moldo-american, Medalia „Pentru Cooperare”.