Guvernul a votat astăzi un aviz legislativ generalizat cu propuneri de îmbunătățire a cadrului normativ care vizează gestionarea stării de urgență, de asediu și de război.
Decizia de a revizui prevederile Legii nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu şi de război are la bază experiența din ultimii ani a autorităților în gestionarea crizelor de diversă natură – pandemia de COVID 19, criza umanitară și a refugiaților provocate de agresiunea militară din Ucraina, urmate de cea energetică, economică, amenințările hibride continue ș.a.
Noile reglementări oferă Executivului instrumentele necesare pentru adoptarea unor măsuri de planificare și gestionare a unei situații incerte, cu caracter excepțional, ce poate atenta la securitatea statului. Astfel, Guvernul va putea lua măsurile necesare de comunicare cu instituțiile statului, cetățenii, partenerii externi; va putea crea structuri interinstituționale, până la escaladarea situației în una excepțională.
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Igor Trofimov, a explicat în ședința de astăzi a Guvernului:
„Deși unele propuneri din avizul prezentat astăzi sunt inoportune, legea necesitând o abordare calitativă nouă, fundamentală, în ansamblu, considerăm necesară susținerea proiectului. În mod special, ne referim la asigurarea capacităților autorităților de a reacționa prompt la împrejurările care impun instituirea regimului stării de urgență”.
Proiectul include concepte noi precum regimul special de activitate, situație de criză. De asemenea, sunt prevăzute extinderea atribuțiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, în scopul gestionării problemei refugiaților și a străinilor, precum și instituirea unui cadru de raportare în fața Parlamentului, după încetarea stării de urgență, asediu sau război.
Avizul propune completări referitoare la rezervele de stat și de mobilizare, precum și reglementarea activității organizațiilor non-guvernamentale cu caracter umanitar. Nu mai puțin importante sunt ajustările propuse în legătură cu procedura în cauzele penale și contravenționale în situații de urgență, asediu și război.
„Rămâne însă o serie de imperfecțiuni ale legii. Având în vedere volumul sarcinilor exercitate de autorități timp de aproape un an și jumătate pe segmentul de securitate și ordine publică în situații de criză, în regim de urgență, considerăm că se cere în mod inevitabil examinarea oportunităților de revizuire integrală, la nivel conceptual a cadrului legislativ din acest domeniu”, a mai specificat secretarul de stat al MAI.