Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Igor Trofimov, a participat la prima ședință a Platformei de discuție pe segmentul anticorupție.
La întrevederea găzduită de către Ministerul Justiției au fost prezenți și reprezentanții instituțiilor anticorupție: Procuratura Generală (PG), Procuratura Anticorupție (PA), Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Centrul Național Anticorupție (CNA), Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), Autoritatea Națională de Integritate (ANI).
În debutul discuțiilor, cei prezenți au relatat despre pașii pe care îi întreprind pentru combaterea fenomenului corupției în Republica Moldova, reușitele și obstacolele prezente.
Dialogul s-a axat pe identificarea problemelor pe segmentul anticorupție și a soluțiilor în acest sens, astfel încât să fie eficientizată conlucrarea între structurile statului. La fel, au fost trasate prioritățile imediate în acest domeniu.
În cadrul ședinței, oficialii au căzut de acord să își consolideze eforturile, pentru a stimula transformări durabile în societate, în contractarea și prevenirea corupției. De asemenea, a fost subliniată importanța coordonării proceselor și raportarea rezultatelor comune.
Menționăm că, platforma de discuții își propune să unească eforturile tuturor instituțiilor relevante în prevenirea și combaterea corupției în Republica Moldova. Acționând coordonat și în cooperare, țara noastră va reuși să implementeze mai rapid și eficient condiționalitățile Comisiei Europene privind lupta împotriva corupției.
Precizăm, Ministerul Afacerilor Interne nu tolerează nicio formă de corupție în societate.
MAI îndeamnă cetățenii și funcționarii publici să evite participarea la infracțiuni de corupere, iar în cazul în care cunosc despre acțiuni de corupție, să apeleze linia specializată anticorupție ,,1520”.