Mergi la conţinutul principal

„Gala Premianților” pentru cei care intervin zi de zi în salvarea vieților omenești

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a desfășurat „Gala Premianților”, eveniment consacrat menționării efectivului de trupă și comandă al IGSU, dar și partenerilor fideli ai instituției care s-au remarcat pe parcursul anului 2022 în operațiuni de salvare, misiuni de deblocare-descarcerare, lichidare de incendii, prevenirea situațiilor excepționale atât în Republica Moldova cât și peste hotarele țării.

 

,,Astăzi îi celebrăm pe toți cei care asigură protecția civilă în Republica Moldova. Pregătirea salvatorilor și pompierilor moldoveni este de un nivel european, un lucru certificat de Comisia Europeană. Salvatorii noștri vor interveni cu profesionalism și dedicație în situațiile de criză și urgență de pe întregul continent”, a menționat Ana Revenco”.

 

Angajații IGSU au fost decernați cu titlurile: pompierul anului, cel mai performant salvator, conducător auto al autospecialelor de salvare, cel mai performant scafandrier, protector împotriva gazelor și fumului, cel mai performant paramedic.

Totodată, la Gala Premianților IGSU au fost evidențiați cei mai fideli și siguri parteneri, care au contribuit la gestionarea crizelor, dar și prevenirea situațiilor de risc.

 

În cadrul evenimentului au fost organizate activități interactive pentru copiii prezenți, iar atmosfera a fost întreținută de un recital de piese muzicale interpretate de Orchestra „Plai Moldovenesc” a IGSU.

 

Menționăm, Gala premianților IGSU este un eveniment ce își consacră eroii și scoate în evidență performanțele și profesionalismul salvatorilor și pompierilor, care interveni zi de zi în salvarea vieților omenești. În acest an, evenimentul este organizat pentru a 7-a oară.