Mergi la conţinutul principal

INVITAȚIE PENTRU MASS-MEDIA

CINE: Ministerul Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova și Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova invită jurnaliștii și instituțiile media la

 

CE: Briefingul de presă susținut de Înaltul Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič și ministra afacerilor interne a Republicii Moldova, Ana Revenco.

 

CÂND: 28 aprilie 2023, vineri, ora 9.25

 

UNDE: Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 75, Sala Mare a Colegiului

 

VORBITORI: • Ana Revenco, ministra afacerilor interne, Guvernul Republicii Moldova; • Janez Lenarčič, Comisarul European pentru Gestionarea Crizelor, Comisia Europeană.

 

Pentru a asigura accesul jurnaliștilor și reprezentanților mass-media la eveniment, Ministerul Afacerilor Interne acordă la cerere, fără discriminare, acreditări permanente sau temporare. Acreditarea, precum și condițiile de perfectare a acesteia, se poate face accesând linkul: https://maisigurinue.md/acreditare-jurnalisti/.

 

CONTEXT: La 28 aprilie 2023, Comisarul European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova unde va avea întrevederi bilaterale cu mai multe autorități ale Republicii Moldova. După întrevederea cu ministra afacerilor interne, la care se va discuta despre parcursul de aderare a Republicii Moldova la Mecanismul UE de Protecție Civilă, oficialii vor susține un briefing de presă. Jurnaliștii vor putea afla care sunt progresele țării noastre la acest capitol, când este preconizată integrarea deplină a Republicii Moldova în acest sistem și care sunt principalele beneficii ale statutului de țară-membră a Mecanismul UE de Protecție Civilă pentru cetățeni și pentru stat, în general.

 

CONTACT: Direcția de informare, comunicare cu mass-media, protocol şi ceremonial a MAI, Tel.: 067 11 7042, Email: presa@mai.gov.md