Mergi la conţinutul principal

Grup infracțional, specializat în contrabandă cu țigarete, documentat de către SPIA, SV, INI și PCCOCS (VIDEO)

La 06.10.2022, ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA), în comun cu angajații Serviciului Vamal (SV), Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției (INI al IGP) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au deconspirat o încercare de scoatere ilegală din țară a 700.000 țigarete peste Prut, prin localitatea Șirăuți, Briceni.

La fața locului, oamenii legii au reținut o persoană, iar pe parcursul aceleași zile au reținut alte două persoane care au facilitat schema de contrabandă. Cei doi s-au dovedit a fi angajați ai Poliției de Frontieră din regiunea de nord, unul dintre aceștia fiind cu funcție de conducere în cadrul instituției.

Bănuiții reținuți au vârste cuprinse între 23 și 40 de ani. Potrivit datelor din dosar, aceștia sunt parte a unui grup infracțional, care transportau marfa de contrabandă peste Prut prin folosirea unui mecanism bazic similar tirolianei sau telefericului.

Cele 69 de cutii cu țigarete de contrabandă depistate în două mijloace de transport, precum și în apropierea malului Prutului, au fost indisponibilizate.

Notă:

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.