În perioada 3-4 martie 2016, în or. Ljubjana, Slovenia are loc cea de-a 2-a Reuniune a rețelei privind combaterea terorismului, eveniment organizat sub egida Preşedinţiei Republicii Moldova în cadrul Convenției privind cooperarea polițienească în Europa de Sud-Est (CCP ESE, 1 ianuarie - 30 iunie 2016), în format TRIO, alături de Macedonia și Muntenegru, precum şi a Secretariatului CCP ESE.
La eveniment participă delegaţia Ministerului Afacerilor Interne în comun cu reprezentantul Serviciului Informaţii şi Securitate al RM.
Mandatul Republicii Moldova în cadrul Preşedinţiei în exerciţiu, coincide cu Aniversarea a 10 ani de la semnarea Convenției privind cooperarea polițienească în Europa de Sud-Est, fapt ce constituie un important prilej de valorificare a eforturilor comune în domeniul cooperării poliţieneşti la nivel regional.
La acest eveniment participă reprezentanţi ai tuturor statelor membre ale CCP ESE, experţi Europol, precum şi reprezentanţi ai regiunii Kosovo, în calitate de oaspete, în cadrul Reuniunii fiind abordate subiecte relevante privind prevenirea şi combaterea terorismului, extremismului şi radicalizării.
Totodată, au fost abordate subiecte privind eforturile regionale ale statelor membre ale CCP ESE, în contextul Iniţiativei pentru cooperare poliţienească în Balcanii de Vest, privind eradicarea acestui fenomen.
Menționăm, că Republica Moldova a semnat Convenția privind cooperarea polițienească în Europa de Sud-Est (CCP ESE) la 5 mai 2006, la Viena, prin intermediul acestui cadru legal asumându-și, împreună cu celelalte state semnatare, angajamentul de cooperare pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și regională în toate formele ei, inclusiv cea organizată.