Angajații Direcției Investigare a Fraudelor, din cadrul Departamentului Poliție al Ministerului Afacerilor Interne au descoperit o serie de falsificări a unor acte, ce țin de montarea utilajelor de alimentare cu gaze pentru automobile.
Verificările au fost efectuate în contextul sporirii esențiale a deflagrațiilor de automobile, care au fost cauzate de anumite erori, în urma instalării utilajelor de alimentare cu gaze, ceea ce afectează în mod direct siguranţa consumatorilor şi securitatea participanţilor la trafic.
Astfel, pentru identificarea problemelor în domeniu şi prevenirii acestor cazuri, polițiștii de la DIF au întreprins o serie de măsuri ofensive, privind documentarea legalității activităţii agenţilor economici, ce prestează servicii de montarea a utilajelor de alimentare cu gaze. Totodată, ofițerii au verificat veridicitatea documentelor confirmative, prezentate de către posesorii unităţilor respective de transport, care ulterior au fost contrapuse cu informaţia furnizată de secţiile de înmatriculare a transportului auto, din cadrul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.
În urma investigațiilor efectuate, angajații DIF au pornită o cauză penală, conform semnelor infracţiunii prevăzute de art. 361 alin. (2), Cod penal – „Confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false”.
Ofițerii MAI au stabilit că în perioada anilor 2010–2012, mai multe persoane au folosit documente oficiale false (acte de montare a utilajului de alimentare cu gaze), pentru a introduce menţiunea “reutilat benzină/gaz lichefiat” în certificatul de înmatriculare a unităţilor de transport.
În alte trei cazuri au fost acumulate materiale, pentru pornirea cauzei penale în privinţa unei întreprinderi şi a două persoane fizice, care în aceeaşi perioadă au instalat ilegal sisteme de alimentare cu gaze pentru autovehicule, în lipsa actelor ce ar permite asemenea activităţi.
În urma acţiunilor procesuale au fost identificate peste 10 persoane fizice şi juridice, fără drept legal de activitate (întreprinderi, autorizaţie în domeniu), care în perioada nominalizată au desfăşurat activități ilegale de montare a utilajelor de alimentare cu gaze, la automobile. Aceștia au eliberat și documente confirmative, privind exercitarea lucrărilor menţionate cu conţinut fraudulos. Acţiunile procesuale de documentare continuă în scopul atragerii la răspundere, conform prevederilor legislației in vigoare, a persoanelor responsabile, cât şi pentru a stopa activitatea ilegală a atelierelor clandestine, care exercită astfel de lucrări.
Ministerul de Interne avertizează posesorii de autovehicule, că instalarea clandestină a sistemelor de alimentare cu gaze poate produce accidente cu consecinţe grave, atât pentru utilizatori, cât şi pentru alte persoane, deoarece cei care instalează ilegal aceste sisteme, nu sunt autorizați, iar instalaţiile nu corespund standardelor şi nu dispun de garanţii de securitate.