17 Iulie 2010 Ieri, 16 iulie curent, în jurul orei 18.00, un bărbat din municipiul Chişinău şi-a depistat părinţii morţi în locuinţa acestora din orăşelul Durleşti. Imediat acesta a sesizat poliţia, grupul operativ al Comisariatului general de poliţie din municipiul Chişinău, deplasându-se la faţa locului. Potrivit cercetărilor preliminare ale forţelor de ordine, soţii, în vârstă de 59 ani şi, respectiv de 55 ani, aveau semne de moarte violentă, sub forma unor asfixieri în regiunea gâtului.În prezent corpurile neînsufleţite sunt supuse unei expertize medico-legiste, iar oamenii legii au iniţiat un şir de acţiuni de specialitate menite să elucideze toate circumstanţele acestui caz..Totodată, în acest caz a fost iniţiată o cauză penală, în baza art.145 Cod Penal al RM „Omor”. Alte detalii precum şi persoanele suspecte urmează a fi stabilite.