Mergi la conţinutul principal

Spargere eşuată

Angajaţii Direcţiei generale pază de stat (DGPS) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au reuşit să reţină în flagrant un tânăr, în vârstă 18 de ani, suspectat de comiterea unei spargeri. Ghinionul acestuia a fost, că apartamentul dispunea de un dispozitiv al sistemului de alarmă, conectat la pupitrul Pazei de stat.

La data de 9 iulie curent, în jurul orei 15.00, la adresa Dispeceratului de pază a municipiului Chişinău, a parvenit un semnal de alarmă de la un apartament din sectorul Botanica al capitalei. În doar două minute, echipajului mobil al poliţiei a ajuns la locul infracţiunii. Sosiţi la faţa locului forţele de ordine au surprins două persoane necunoscute, care, deteriorând lacătul unui apartament de pe bulevardul Dacia, încercau să pătrundă în locuinţă. Văzând poliţa, fărădelegiuitorii au luat-o la fugă pe scări. Astfel unul dintre ei a fost reţinut de poliţie chiar la locul faptei, celălalt reuşind să fugă spre acoperiş. Persoana suspectă s-a dovedit a fi chişinăuianul Roman Iachimciuc.

Tânărul a relatat că, împreună cu un prieten, a pregătit din timp şi minuţios scenariul infracţiunii pentru a sustrage bunurile materiale din locuinţă.

Actualmente, forţele de ordine desfăşoară un şir de acţiuni operative de specialitate pentru a reţine şi complicele lui Roman Iachimciuc.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.186 al.2 Cod Penal al RM -“Furtul”. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi se pedepsesc cu amendă în mărime de la 2000 pînă la 20000 de lei, ori privaţiune de libertate pînă la 4 ani.

Subdiviziunile Direcţiei generale pază de stat desfăşoară zilnic serviciul de menţinere a ordinii publice în zonele de dislocare a posturilor şi traseelor de patrulare. Anual, cadrele Direcţiei nominalizate previn mii de furturi din obiectivele şi apartamentele păzite. Experienţa ofiţerilor de la DGPS în ocrotirea normelor de drept nu o singură dată a demonstrat importanţa deosebită a profilaxiei criminalităţii în consolidarea ordinii de drept. Echipele mobile ale acestei subdiviziuni reacţionează prompt, în maximum trei minute de la declanşarea sistemului de alarmă, asigurând intervenţia la obiectiv. De obicei, infractorii sunt prinşi în flagrant sau pe urme fierbinţi în zona din preajma localurilor atacate.

  

Centrul de presă al MAI
10 iulie 2009