Un tip de 36 de ani a încăput pe mâna poliţiei fiind suspectat de proxenetism. Oamenii legii presupun că acesta face parte dintr-o filieră internaţională, specializată în racolarea tinerelor din Moldova în scop de exploatare sexuală în Turcia.
O informaţie operativă, parvenită la ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) a Ministerului Afacerilor Interne, a servit drept temei legal pentru iniţierea unei investigaţii operative, menite să curme activitatea unei filiere internaţionale, specializate în trafic de persoane. Ofiţerii CCTP au documentat activitatea acestei reţele frauduloase timp de circa 5 luni.
Ca rezultat al acţiunilor de specialitate, poliţia a identificat şi reţinut capul acestei „afaceri murdare ” - Valeriu Balan, domiciliat în raionul Criuleni. Cercetările forţelor de ordine au stabilit, că tipul racola tinere cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani de pe întreg teritoriul ţării. Iniţial Balan l-e promitea un serviciu în calitate de chelneriţe sau barmene în localurile de agrement din oraşul Istambul, Turcia. Potenţialele victime urmau a ajunge independent până în oraşul Odesa, Ucraina, unde erau aşteptate într-un apartament închiriat din timp de „angajator”. Acesta, la rândul său, invita pentru discuţii patronii turci. De facto, clienţii turci apreciau fetele, stabilind fiecărei tinere anumit preţ, după care „costul” se negocia cu „vînzătorul”. În dependenţă de exteriorul fetei, Balan încasa de la 500 până la 1000 de euro, după care tinerele erau transportate în Turcia. Ajunse în Istambul, fetele trăiau un adevărat calvar. Proxeneţii turci l-e obligau să întreţină relaţii sexuale cu clienţii cazino-urilor şi cluburilor de noapte.
Balan a fost reţinut de angajaţii CCTP MAI în Aeroportul din Odesa în momentul, în care urma să încheie o nouă tranzacţie, însoţind patru tinere din Moldova.
De menţionat, că Balan are un cazier juridic bogat, fiind judecat anterior de 5 ori pentru fărădelegi similare. Amenzile usturătoare, însă, nu l-au speriat pe suspect, care şi-a riscat libertatea pentru a-şi continua „afacerea” bănoasă. Conform unor informaţii operative, tipul căuta căi de destindere a business-ului – nu doar in Turcia, ci şi în Cipru.
În prezent, în privinţa lui Balan au fost iniţiate patru cauze penale în baza indicilor prevăzuţi de articolele 220 şi 165 Cod Penal al RM. Dacă va fi găsit vinovat de „Proxenetism” şi de „Trafic de persoane”, de această dată suspectul riscă de la 10 pînă la 20 de ani de închisoare.
Poliţia din Moldova colaborează cu colegii din Turcia pentru a stabili şi a reţine ceilalţi membri ai acestei filiere.
