Mergi la conţinutul principal

Sesiuni de instruire pentru agenţii de circulaţie

În perioada 28 mai - 17 august 2012, Ministerul Afacerilor Interne desfăşoară sesiuni de instruire pentru agenţii de patrulare rutieră ai subdiviziunilor subordonate Direcţiei Poliţiei Rutiere, cu scopul consolidării capacităţilor profesionale de comunicare, promovării unor noi standarde şi practici de lucru pe segmentul securitate rutieră.

Iniţiativa dată este realizată în contextul Reformei Ministerului Afacerilor Interne şi a structurilor desconcentrate subordonate, care a luat amploare şi reprezintă un proces ireversibil.

Sesiunile de instruire, fiecare pentru o perioadă două zile, prevăd preluarea bunelor practici, noilor tehnici şi cunoştinţe ce ţin de comunicarea cu participanţii la trafic, cu reprezentanţii mass-media şi alţi exponenţi ai societăţii civile, pentru a facilita ulterior comunicarea cu grupele-ţintă de interlocutori.
În procesul de instruire au fost implicaţi formatori şi specialişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţiei Poliţia Rutieră precum şi experţi ai proiectului, implementat cu asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare „Suport tranzitoriu pentru Consolidarea Capacităţilor Administraţiei Publice ale Guvernului Republicii Moldova”.

Orice conversaţie este determinată de mai mulţi factori, precum: emoţiile, convingerile, experienţa personală şi profesională, dar şi de fobiile interlocutorilor. Cu certitudine, pentru a dezvolta o comunicare eficientă, se impune cunoaşterea tehnicilor de depăşire a emoţiilor în timpul conversaţiilor, evitarea eventualelor conflicte şi comunicări defectuoase. Inspectorii rutieri, fiind în contact direct şi permanent cu participanţii la trafic, trebuie să deţină cunoştinţele necesare ce ţin de controlul emoţiilor, atunci când comunică cu un conducător auto, oferă o declaraţie de presă sau un interviu instituţiilor mass-media, şi să reuşească să aplice tehnicile respective, oricând este necesar, în activitatea sa zilnică. În acest scop, la sesiunile de instruire, a fost invitat şi psihologul principal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Concomitent, în cadrul instruirilor sunt implicaţi şi profesorii Academiei MAI “Ştefan cel Mare” care urmează să le ofere participanţilor consiliere privind cadrul legal în domeniul circulaţiei rutiere şi să examineze în comun diverse studii de caz practice, selectate din activitatea zilnică a Poliţiei Rutiere.

Pentru o mai bună asimilare a cunoştinţelor obţinute sunt prevăzute şi exerciţii de simulare a unor circumstanţe frecvent întâlnite în activitatea colaboratorilor Poliţiei Rutiere, cu identificarea unor soluţii sau formule de prevenire a situaţiilor conflictuale.

Indiscutabil, comunicarea este un element foarte important în exercitarea cu succes a funcţiilor de serviciu ale agenţilor de circulaţie rutieră. O comunicare eficientă cu participanţii la trafic şi reprezentanţii societăţii civile, inclusiv instituţiile mass-media, poate consolida încrederea cetăţenilor, pentru siguranţa cărora nemijlocit activează poliţia rutieră.

Îmbunătăţirea imaginii Poliţiei Rutiere este un proces complex, iar instruirile de specialitate, multiplicarea experienţei pozitive, extinderea bunelor practici şi consolidarea capacităţilor profesionale individuale ale fiecărui colaborator în parte va determina performanţele instituţionale ale Poliţiei Rutiere.

Direcția informare și relații publice,
13 iunie 2012