Pe parcursul ultimelor 24 de ore pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 6 incendii, în rezultatul cărora a decedat un bărbat de 55 de ani, din localitatea Măcăreşti, raionul Ungheni.
Tragedia a răpit viaţa stăpânului casei, cadavrul căruia a fost depistat carbonizat de către echipa de pompieri după lichidarea incendiului. Potrivit concluziei preliminare a experţilor, incendiul a izbucnit de la o ţigară nestinsă.
În rezultatul incendiului a fost distrus acoperişul casei şi bunurile materiale din interiorul odăilor. Toate circumstanţele producerii acestui incendiu urmează să fie stabilite de către inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.
Într-un alt incendiu, produs în satul Mîndreşti, raionul Teleneşti, doi bărbaţi, în vârstă de 80 şi 42 de ani, au primit arsuri de gradul I, după ce focul a pus stăpânire pe bunurile materiale din casa acestora. Pompierii au lichidat incendiul, iar persoanele au fost transportate de urgenţă la spitalul raional. Circumstanţele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite.
Pe parcursul anului curent pe teritoriul ţării au fost înregistrate 831 incendii, în care au decedat 71 de persoane, inclusiv 5 copii.
Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne atenţionează cetăţenii să respecte regulile antiincendiare, de care depinde prevenirea unor eventuale tragedii ce pot afecta viaţa și bunurile patrimoniale ale cetăţeanului.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
7 mai 2012