Mergi la conţinutul principal

Pe parcursul sezonului de vânătoare, care se va desfăşura în perioada 20 august 2011 – 01 mai 2012, acţiunile Ministerului Afacerilor Interne sunt orientate spre organizarea şi desfăşurarea unui complex de măsuri practice pentru asigurarea controlului riguros asupra circulaţiei armelor individuale, respectării regulilor de vânătoare, prevenirii şi contracarării braconajului.

Astfel, subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, de comun cu cinegeticienii şi reprezentanţii agenţiilor ecologice teritoriale, au organizat şi desfăşurat 111 întruniri cu colectivele de vânători şi pescari, în cadrul cărora au fost aduse la cunoştinţă, contra semnătură, prevederile actelor normative ce reglementează vânatul, regulile de securitate în timpul vânătoarei, modalitatea organizării vânătoriei şi respectării normelor sanitar-veterinare.

De asemenea, au fost efectuate 278 de razii specializate de prevenire şi contracarare a braconajului, în rezultatul cărora au fost documentate 9 cazuri de braconaj şi ridicate 11 arme de foc, dintre care 3 deţinute ilegal. În cadrul acestor razii, au fost documentate 10 cazuri de pescuit ilegal, 4 cazuri de tăiere ilicită a vegetaţiei forestiere şi întocmite 42 de procese-verbale pentru diverse încălcări şi abateri contravenţionale.

Pe parcursul sezonului de vânătoare, în privinţa vânătorilor şi altor persoane aflate pe terenurile de vânătoare vor fi efectuate permanent verificări de profil, sub toate aspectele (valabilitatea permiselor de portarmă, carnetelor de vânător, fişelor de recoltare, respectarea legislaţiei, regulilor şi termenilor de vânătoare, precum şi cotei stabilite de recoltare, etc.).

În acest context, Ministerul Afacerilor Interne reaminteşte cetăţenilor prevederile următoarelor articole din actele legislative, după cum urmează:

– articolul 233 CP al RM, vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

– articolul 128 CC al RM, încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea şi protecţia fondului cinegetic, privind vânatul şi alte feluri de folosire a resurselor cinegetice se sancţionează cu amendă de la 20 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 200 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, iar vânătoarea fără autorizaţie (licenţă), fără carnet de vânător sau fără autorizaţie de deţinere, portarmă şi de folosire a armei de vânătoare, depăşirea normelor stabilite de recoltare a vânatului, precum şi vânătoarea în locurile interzise şi în perioadele de prohibiţie, folosirea armelor, uneltelor şi metodelor interzise se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 200 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

Ministerul Afacerilor Interne solicită vânătorilor să fie responsabili şi să respecte cerinţele de securitate în procesul mânuirii armelor de foc, precum şi respectarea regulilor de vânătoare pentru evitarea unor eventuale incidente sau delicte.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
07 septembrie 2011