Mergi la conţinutul principal

Seminar privind studierea și preluarea celor mai bune practici UE, organizat de EUBAM

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Grăniceri şi Serviciului Vamal au participat, în perioada 19-21 iulie, curent, la un seminar organizat de către Biroul Teritorial Chişinău al Misiunii EUBAM.

Participanţii la seminar au avut parte de un program vast de instruire, în cadrul căruia au fost studiate cele mai bune practici UE referitor la echipele mobile, cadrul legal în baza cărora acestea îşi desfăşoară activitatea, drept exemplu fiind pus în discuţie performanţa echipelor mobile de poliţie şi vamale în Ungaria. Pe lîngă partea teoretică, ofiţerii din cadrul celor trei instituţii au lucrat în grup asupra metodelor de iniţiere a procedurilor de investigaţie şi au mers la aplicaţii pe teren unde au fost familiarizaţi cu standardele vamale de stopare şi verificare a autoturismelor şi persoanelor în Germania şi oprirea şi verificarea autoturismelor, conform rigorilor poliţiei din Ungaria.

Totodată, în cadrul activităţii date, participanţii au avut posibilitatea de a face schimb de experienţă şi de idei cu experţi ai Misiunii UE. Moderatorul atelierului de lucru, dl Klaus Durmeier, pe parcursul întregului curs de instruire şi-a asumat rolul de catalizator în scopul realizării unui proces instructiv-informativ de calitate, încurajând şi motivând auditoriul să se implice în discuţii prin dezbateri şi dialog.
Seminarul și-a propus drept scop susţinerea eforturilor partenerilor în aplicarea standardelor identice cu cele din UE în dezvoltarea sistemului local, luând în considerare caracteristicile specifice ale Republicii Moldova.

Direcția Informare și Relații Publice,
22 iulie