Mergi la conţinutul principal

Delegaţie britanică în vizită la MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan a avut o întrevedere cu Cris Donnelly, Director al Institutului Consolidarea de Stat şi Politici Publice din Marea Britanie, însoţit de Tom Lloyd, expert în cadrul aceleiaşi instituţii.

Scopul vizitei demnitarilor britanici l-a constituit lansarea unui dialog cu responsabilii MAI pe segmentul stabilirii unui parteneriat dintre poliţie şi societatea civilă, precum şi implementarea unor aspecte ale conceptului de poliţie comunitară.

În cadrul întrevederii, domnul ministru a făcut o retrospectivă a activităţilor lansate în contextul reformării organelor de poliţie exprimându-şi, totodată, interesul de a iniţia acțiunile de parteneriat cu Institutul britanic şi de a implementa practici avansate în domeniul conlucrării cu societatea civilă.

La rândul său, domnul Donnelly şi-a exprimat dorinţa de a lansa unele proiecte de asistenţă pe termen scurt în ceea ce priveşte consolidarea parteneriatului poliţie-societate, instruirea colaboratorilor în domeniul relaţiilor cu publicul, oferindu-şi întregul sprijin în atragerea finanţării externe în consolidarea capacităţilor instituţionale ale MAI.

Un subiect aparte l-a constituit interesul de a dezvolta domeniul tehnico-criminalistic, în special sub aspectul instruirii colaboratorilor ce investighează cazurile de dezamorsare a obiectelor explozive.

La finele evenimentului, oaspeţii au reiterat disponibilitatea acordării întregul suport pe dimensiunea fortificării unui corp polițienesc bazat pe standardele europene şi profesionalism.

  
 

Direcția informare și relații cu publicul
1 iulie 2010