Mergi la conţinutul principal

Caută după la standardele UE

About searching

Rezultatele căutării

  1. Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a avut o întrevedere cu liderul Proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în domeniul luptei cu corupţia, reforma MAI, inclusiv poliţia şi datele cu caracter personal”, Carsten Mahnke

    … Afacerilor Interne, iar realizarea lui va contribui la reformarea instituţiei şi crearea unei structuri … Libertate şi Securitate”, a viitorului Acord de Asociere UE-RM şi a dialogului privind liberalizarea regimului de … şi a unui cadru juridic al MAI ajustat în conformitate cu standardele internaţionale şi cele ale UE, cu un personal …

  2. Reuniune de coordonare a asistenţei externe pentru MAI

    … Uniunii Europene în Moldova, Consiliului Europei la Chişinău, misiunii OSCE, PNUD, NORLAM, EUBAM, OIM, … ce ţin de ajustarea cadrului legislativ-normativ la standardele şi rigoriile UE. Alexei Roibu a informat oaspeţii şi despre evoluţiile …

  3. Atelierul de lucru privind reformarea Trupelor de Carabinieri din cadrul MAI, și-a încheiat lucrările

    …  Astăzi, la Chișinău, și-a încheiat lucrările Atelierul de lucru … de drept ale Republicii Moldova şi racordarea acestora la standardele UE. La acest eveniment de importanţă majoră pentru …

  4. Atelier de lucru privind reformarea Trupelor de Carabinieri din cadrul MAI

    … Alexei Roibu, a participat astăzi, 26 octombrie 2011, la deschiderea Atelierului de lucru cu genericul … de drept ale Republicii Moldova şi racordării acestora la standardele UE. Tematica prezentată de către experţii italieni …

  5. Alexei Roibu a avut o întrevedere cu E.S. Ambasadorul SUA la Chişinău, William H. Moser

    Alexei Roibu a avut o întrevedere cu E.S. Ambasadorul SUA la Chişinău, William H. Moser 18 … a subdiviziunilor MAI, în conformitate cu standardele internaţionale, fapt care constituie un … legislaţiei în conformitate cu standardele statelor UE, restructurare organizaţională, profesionalizare, …

  6. Circa 30 de angajaţi ai MAI au participat la un seminar specializat

    Circa 30 de angajaţi ai MAI au participat la un seminar specializat 30 … Republica Moldova şi apropierii activităţii acestora de standardele UE. Tematica prezentată de către experţii polonezi a …

  7. Seminar privind studierea și preluarea celor mai bune practici UE, organizat de EUBAM

    … privind studierea și preluarea celor mai bune practici UE, organizat de EUBAM 22 Iulie 2011 … Vamal au participat, în perioada 19-21 iulie, curent, la un seminar organizat de către Biroul Teritorial … mers la aplicaţii pe teren unde au fost familiarizaţi cu standardele vamale de stopare şi verificare a …

  8. EUBAM lansează, la Odessa, un program unic de instruire pentru grăniceri

    EUBAM lansează, la Odessa, un program unic de instruire pentru grăniceri … cu instruirea online, va prezenta ofiţerilor grăniceri standardele UE prin intermediul celor cinci module, care vor aborda teme …

  9. Întâlnire oficială la Ministerul Afacerilor Interne

    Întâlnire oficială la Ministerul Afacerilor Interne 10 … bazează pe armonizarea legislaţiei, în conformitate cu standardele statelor UE, restructurare organizaţională, profesionalizare, …

  10. Ministrul Alexei Roibu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Ungare în Republica Moldova

    … a apreciat înalt dinamica Preşedinţiei Ungariei la UE, prin extinderea cooperării în cadrul Parteneriatului … interne, în vederea alinierii structurilor MAI al RM la standardele europene; - valorificarea oportunităţilor …