… conducerea DTC, delegația Armei de Carabinieri din Italia, veterani de război, conducători ai subdiviziunilor …
… la Chişinău, delegația Armei de Carabinieri din Italia și alți oaspeți. După partea oficială a …
… de Carabinieri al MAI şi Armei dei Carabinieri din Italia 6 Octombrie 2016 … cadrul Comandamentului General al Armei dei Carabinieri din Italia. În cadrul vizitei, la 3 octombrie 2016, la … al MAI al Republicii Moldova şi Arma dei Carabinieri din Italia, document ce vizează consolidarea relaţiilor de …
… Turcia și SUA) şi din state membre UE (România și Italia).
… țară după o vizită la fiica sa, de această dată în Italia, declarase că " foarte îngrijorată de situația …
… Moldova, procurorul șef-adjunct al Procuraturii din Italia, Alberto Perduca și procurorul șef al Direcției …
… Bulgaria, Anglia, Scoția, dar şi din ţara-gazdă (Italia). Orchestra a fost însoțită la festival de grupul … Orchestrei-model a DTC au evoluat în Germania, Italia, Elveția, Franța, Rusia. …
… internaţionale de muzică militară din Franţa şi Italia, unde a ocupat locul I, a luat premiul mare, fiind … cu anul 2006, evoluând în Elveția, Germania, Italia, Franța, România și Federația Rusă.
… de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Italia, Benedetto Della Vedova, Protocolul de implementare a … şi de către autorităţile de aplicare a legii din Italia. Subsecretarul de stat, Benedetto Della … de stat a reiterat faptul că Diaspora moldovenească din Italia este bine integrată în comunitatea italiană şi nu …
… La rîndul său, E.S. Enrico Nunziata a afirmat că Italia susține parcursul european al RM și este deschisă …