… Totodată, în peste aproape 1500 de cauze au constate contravenții săvârșite de către soți, polițiștii …
… vehiculului, declarat vinovat de săvârșirea unei contravenții, odată cu aplicarea sancțiunii principale, i …
… ai statului, care au mandat de a constata sau investiga contravenții. Sistemul va oferi acces securizat la date. …
… cu 5% a numărului accidentelor rutiere; Contravenții mai aspre pentru depășirea vitezei de deplasare (41% din total contravenții constate sunt pentru depășirea vitezei); …
… menținerea ordinii publice, au fost constatate 329 747 de contravenții. Din acest număr, 212 046 de contravenții sunt din domeniul circulației rutiere, prin … au fost întocmite 65397 de procese-verbale cu privire la contravenții, 70% din procese doar pe teritoriul mun. …
… contravenționale și a persoanelor care au săvârșit contravenții. Totodată, a fost aprobat și Regulamentul cu … contravenționale și a persoanelor care au săvârșit contravenții. Proiectul are drept scop: - … a cazierului contravențional, pe toate tipurile de contravenții înregistrate pe teritoriul țării. …
… că pe parcursul anului 2020 s-au constatat 280 000 de contravenții dintre care au fost examinate 30 000 de contravenții 250 000 de contravenții rămânând a fi neexaminate din cauză că au …
… iar în 2021 această cifră a ajuns la 947. Totodată, contravenții în 2011 au fost înregistrate 2539 și respectiv în 2021 - 1662 contravenții. În acest sens, este necesar de modificat …
… de evidență a acțiunilor cu caracter contravențional (contravenții, cauze contravenționale și contravenienți). …
… vehiculului, care a fost implicat în comiterea unei contravenții în domeniul circulației rutiere. …