La data de 22 mai curent, Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM) a împlinit un an de la înființare.
Ministerul Afacerilor Interne apreciază parteneriatul de colaborare cu Misiunea, care contribuie semnificativ la întărirea capacităților țării noastre în domeniul gestionării crizelor și fortificării securității naționale. EUPM demonstrează în fiecare zi, prin consilierea strategică oferită, cât de esențial este suportul său pentru dezvoltarea rezilienței sectorului de securitate al Republicii Moldova, în strânsă cooperare cu autoritățile noastre.
Colaborarea noastră permite sincronizarea eforturilor EUPM și MAI pentru a stimula transformări durabile în securitatea regională și europeană. EUPM contribuie la eficientizarea secretariatului Centrului de Sprijin al UE pentru securitate internă și managementul frontierelor Republicii Moldova (HUB-ul de Securitate), un mecanism inovativ de cooperare europeană care răspunde operativ provocărilor transfrontaliere generate de războiul din Ucraina.
Intervenția EUPM este esențială în recunoașterea Republicii Moldova ca un stat producător de securitate.
Misiunea coordonează eforturile partenerilor internaționali și oferă sprijin în dezvoltarea de strategii și politici, în identificarea necesităților de construcție a capacităților de avertizare timpurie, detectare și atribuire a amenințărilor, și în formularea răspunsurilor adecvate la acestea.
Mulțumim EUPM Moldova pentru tot sprijinul oferit și pentru angajamentul continuu în susținerea securității și stabilității în Republica Moldova.