Ofițerii SPIA al MAI în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au anihilat activitatea unui grup criminal specializat în punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari în scop de înstrăinare.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație desfășurate mai mult de 4 luni, s-a stabilit că o reuniune infracțională, constituită din 5 membri, practicau realizarea pe piața ilicită din mun.Bălți, a drogurilor în proporții deosebit de mari și anume stupefiante în formă de heroină și marihuana.
La data de 18.10.2017, ofițerii SPIA al MAI și procurorii PCCOCS au efectuat 13 percheziții în mun.Bălți, ca urmare fiind depistate și ridicate droguri în proporții deosebit de mari, pregătite pentru comercializare. Descinderile, s-au soldat cu reținerea celor 5 membri identificați ai grupului criminal organizat.
În continuare se întreprind măsuri necesare pentru identificarea altor eventuali făptuitori, membri ai grupului infracțional, inclusiv prin prisma implicării și a unor funcționari care ar fi acordat protecție și ajutor făptuitorilor.
Învinuiții au vîrsta cuprinsă între 20 și 52 de ani, toți anterior condamnați pentru punerea în circulație a drogurilor, iar unul dintre ei este angajat al unui ONG care are drept scop ajutorarea persoanelor dependente de droguri.
Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea infracțiunilor de care sunt acuzate, persoanele riscă o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de pînă la 15, aniprivațiune de libertate.