Impact fatal pe traseul Chişinău-Orhei, km 12+150, pe direcţia de deplasare spre municipiul Chişinău. În noaptea spre 1 iulie curent, Victor Mavrodi, în vîrstă de 46 de ani, deplasîndu-se cu viteză sporită la volanul unui autocamion de model „MAN” cu remorcă (cu o greutate de 25 de tone), a tamponat din spate remorca unei maşini staţionate, de model „KAMAZ”. În timpul incidentului şoferul „Kamaz”-ului - Vladimir Popescu, în vîrstă de 30 de ani, locuitor al satului Brăila, raionul Ialoveni, efectua intervenţii la puntea din spate a autotractorului, din cauza unei defecţiuni tehnice.
Consecinţele au fost tragice - ambele automobile au luat foc. Şoferul „Kamaz”-ului a fost strivit mortal de roata punţii din spate, iar al celuilalt autocamion - a fost blocat în cabina deteriorată, unde a ars în flăcări.
Ca rezultat al cercetărilor de specialitate poliţia a stabilit, că automobilul de model „Kamaz” staţiona pe banda a doua din cele trei de pe sensul de mers, semnalizînd mijlocul de transport, contrar prevederilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere, doar cu o creangă de copac.
Potrivit ofiţerilor Direcţiei Poliţiei Rutiere (DPR), care s-au deplasat la faţa locului, tragicul accident putea fi evitat, dacă şoferul autocamionului „MAN” ar fi manifestat mai multă prudenţă în timpul circulaţiei pe acest traseu.
De la începutul anului curent, pe traseele ţării s-au produs 1426 de accidente de circulaţie, soldate cu 159 de persoane decedate şi alte 1429 traumatizate.
În scopul evitării tragediilor la traseu, poliţia avertizează conducătorii auto asupra respectării regulilor circulaţiei rutiere, precum şi dublarea atenţiei la trafic.

Centrul de presă al MAI
1 iulie 2009