Astăzi, 23 septembrie 2014, angajații Direcţiei combaterea corupției a SPIA al MAI, în comun cu Procuratura mun.Chișinău și reprezentanții Departamentului Poliției de Frontieră, au reținut la Aeroportului Internațional Chișinău, un angajat al Poliției de Frontieră, aflat la serviciu, în momentul unei tranzacții de droguri către un investigator sub acoperire.
Anterior, în baza materialelor și informației deținute, au fost documentate acţiunile pretins a fi ilegale a unui grup de persoane bine organizat, implicat în consumul și comercializarea substanţelor narcotice: „heroină”, „amfetamină”, „metafetamină” și de origine vegetală „marijuana”, realizate preponderent pe teritoriul mun.Chișinău.
Astfel, de către procuratura mun.Chișinău, a fost pornită o cauză penală, în baza prevederilor art. 2171 al. (4) lit. b) și d) Cod Penal al RM.
În continuare, în urma efectuării măsurilor speciale de investigaţii şi acţiunilor de urmărire penală s-a stabilit că, unul din membrii principali al acestui grup este un bărbat de 27 de ani, angajatul Depatamentului Poliției de Frontieră.
Concomitent, s-a stabilit că, polițistul este consumator activ de droguri şi are rolul de a comercializa substanţe narcotice unui grup restrîns de persoane.
Pe parcursul investigațiilor petrecute, au fost identificate și reținute alte 5 persoane, care consumă și realizează substanțe narcotice procurate inclusiv și de la Polițistul de Frontieră.
Totodată, au fost efectuate 5 percheziții la adresele unde se prepară, consumă și realizează drogruri. Ca rezultat a percheziţiilor efectuate, au fost depistate și ridicate:
- un cântar electronic cu scara mică, destinat cântăririi drogurilor;
- o sacoşă de politelen cu substanță de origine vegetală mărunțită;
- și mai multe dispozitive artizanale cu urme vizibile de substanță, componența căreia urmează a fi stabilită.
La moment, angajatul Depatamentului Poliției de Frontieră împreună cu celelalte 5 persoane suspectate, au fost reținuți pentru 72 ore, conform prevederilor art. 166 CPP al Republicii Moldova.
Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI
Like & Share SPIA
