Mergi la conţinutul principal
  • Clear

SPIA a dat startul săptămânii anticorupție

În contextul Zile Internaționale Anticorupție, Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI în comun cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Național de Patrulare desfășoară pe parcursul a două săptămâni o campanie de informare şi sensibilizare a cetăţenilor privind riscurile fenomenului corupţiei.

În cadrul acțiunii respective, angajații SPIA, vor interacționa cu cetățenii care vor traversa frontiera, informându-i despre fenomenul corupției și consecințele care le are aceasta asupra bunei funcționalități a instituțiilor de stat, dar și asupra întregii societăți.

Totodată, angajații SPIA au repartizat pliante informative, care conțin detalii despre activitatea SPIA, competențele acesteia în prevenirea și combaterea corupției, modalitățile de denunțare a actelor de corupție și cele conexe corupției, îndemnând cetățenii să telefoneze la Linia specializată anticorupție - 1520, atunci când se întâlnesc cu astfel de cazuri.

Evenimentul are ca scop informarea cetăţenilor despre posibilităţile şi căile de denunţare a cazurilor de corupţie , precum și consolidarea eforturilor de prevenire a corupției prin promovarea integrității și adoptarea unui comportament responsabil în societate.

Ziua Internațională Anticorupție, celebrată anual, la nivel mondial, la data de 9 decembrie a fost inițiată prin „Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției” și stabilită ca “Ziua Internațională Anticorupție” începând cu anul 2006, prin rezoluția 58/4 a Adunării Generale a ONU.