Mergi la conţinutul principal

S-a ales cu dosar penal pentru corupere activă, după ce a transportat timbre de acciz false

Pe 1 decembrie 2011, aproximativ la ora 18:20, Angajaţii Secţiei Investigare a Fraudelor nr. 2 „Anenii Noi” au stopat autoturismul de model „Mercedes-Benz W124”, pe traseul Bender-Chişinău, după postul vamal intern „Hîrbovăţ”. Autovehicolul, înregistrat în regiunea din stânga Nistrului, se deplasa din oraşul Bender în direcţia capitalei. La volanul mijlocului de transport se afla un cetăţean, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în oraşul Bender.
În cadrul percheziţiei automobilului, într-un loc special amenajat (rezervorul pentru gaze), au fost depistate 52.000 timbre de acciz. Automobilul a fost reţinut şi transportat în parcarea Comisariatului de Poliţiei Anenii Noi. Timbrele de acciz au fost ridicate. Conform raportului de constatare, timbrele de acciz erau falsificate. Pe cazul dat, pe 5 decembrie 2011 a fost pornită o cauză penală, în baza art. 361 alin. 2 Cod penal „Confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ştampilelor sau sigiliilor false”.
Pe parcursul urmăririi penale pe această cauză, conducătorul automobilului a promis, că va oferi inspectorului SIF nr. 2 „Anenii Noi”, căruia i-au fost delegate atribuţiile ofiţerului de urmărire penală, suma de 500 euro, pentru a fi eliberat automobilul şi 10.000 euro, pentru a fi efectuate acţiuni de încetare a cauzei penale.
Pe acest caz, pe 20 ianuarie 2012, Procuratura Anenii Noi a fost intentat o cauză penală, în baza art. 325 alin. (2) lit. c) Cod penal „Coruperea activă”. Deja pe 27 ianuarie 2012, în urma efectuării măsurilor operative de investigaţie, a fost documentată transmiterea, de bănuit, a sumei de 500 euro, inspectorului SIF nr. 2 „Anenii Noi”, în biroul său de serviciu. Pe 22 februarie 2012, angajaţii SIF nr. 2 „Anenii Noi” au reţinut în flagrant bărbatul, în vârstă de 29 de ani, atunci când acesta transmitea doua tranşă (prima tranţă a sumei de 10.000 euro), în sumă de 5000 euro, inspectorului SIF nr. 2 „Anenii Noi”, în biroul său de serviciu.
În aceeaşi zi, bănuitul a fost reţinut pe un termen de 72 ore, în baza art. 166 Cod de procedură penală „Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii”.
Mai mult, în urma raidurilor, efectuate de comun cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, de la 21 de agenţi economici, au fost ridicate 17.475 sticle cu băuturi alcoolice în sortiment, cu timbrele de acciz cu semne vădit false.
În prezent, este efectuată expertizele necesare pe marginea acestui caz.